Te-am rostit.
Ai fost subiectul pe care l-am predicat
singularului meu,
neacordat,
fără timp sau spațiu.
Nu rimai cu nimic,
eu nu aveam măsură.
Pe altă pagină
îți legam silabele,
nu voiam să te împart.
Ieșită din context,
când nu mi-ai mai fost vers,
n-am mai fost poezie.
Eu literalmente,
tu liter-rară.
Fără complemente, te-ai atribuit.
Nefiind pro poziția mea,
liniile de dialog au devenit
ghilimele
în alte pasaje.
Am rămas
cu alte cuvinte
singuri.