încăpățânată aleg să mă văd
ca pe un punct prins într-un sistem
de forțe răzvrătite în a fi
privirea îmi smulge adevărul
de sub haina de taină a dimineților
nopțile le parcurg în alb căutându-mă
în amurg încerc să aștern totul
apăsând taste invizibile oriunde m-aș afla
cred că au obosit și punctul și acolada și forțele
iar răzvrătirea s-a abandonat singurică
pe o piatră
cineva așteaptă să adorm sau să mă trezesc
până la urmă și adormirea este tot o trezire
direcția rămâne importantă

simt viața ca pe un cumul de picturi
ale căror textură cuprinde
plecări sosiri și iar plecări până când
elefantul emoțiilor aruncă din trompă culorile
și fuge la râu să bea apă limpede

păianjenul gândurilor țese impasibil
plasa sensurilor
esențele nu întârzie să bâzâie
odată cu gâzele surprinse de poet
într-o metaforă
atunci văd mai clar că
a început o nouă dimineață o nouă zi
o nouă noapte

salut vechiul amurg și scriu

Anne Marie Bejliu,5 august 2016