încerc să scriu cea mai frumoasă poezie
pe care mi-a dat-o Dumnezeu pe Pământ
să cânt o clipă Cerurile aici
apoi să mă îmbrac la loc în Om
în lutirea de vorbe să fie frumusețe,
greu, nene!

tu ești o piatră ce-și așteaptă rostogolirea spre a păși
picioarele tale sunt încă lipite de bolovanul
înfipt ca un pumnal
în răbdarea lui Dumnezeu
cuvintele mele s-or sui pe un soclu de spini
aproape de fruntea lui Hristos

pe cord deschis chirurgii Poeziei
mi-au tatuat nedeslușitul poem al prăbușirii în mine
a unei singure litere alpine
o puneam la dospit să crească
până la dimensiunile unui secol