Am să mă machiez într-o zi foarte vulgar
și am să vorbesc necenzurat cu toții vecinii mei,
am să mă tund scurt scurt ca un băiețaș
și am să port o săptămână sau două pulovărul
fratelui meu, sau al soțului, sau al străinului
de la scara 3, etajul 7, camera 305,
CNP-ul 0950394053008, și-am să umblu așa
cu picioarele goale și sexy (vulgaris
magistralis) pe coridorul pustiu, cu o cană de
cafea, doar ca să-mi las pe jos lipsa de educație,

apoi am să fiu tandră și gingașă, uimitor
și nesuferit de moale și docilă, un fel de fetiță
de pansion, cu ciorapi albi de mătase,
lungi până la glezne și părul des,
împletit în spic într-o coadă bleagă,
și am să râd mult de prostul care m-ar iubi așa,
(și el va râde de sine, însă mult mai târziu)
poeții vor scrie despre mine că sunt o rață,
dar eu voi continua să mă iubesc,
căci ce știu ei, poeții ăștia cu păr încâlcit,
chiloți colorați și bandă reflectoare pe frunte,

voi obosi, într-un final, să-i urăsc pe cei care
se pișă în tufele de rosa odorata
și pe cei care se consideră eroi ai unei drame
existențiale, voi călători, ca de obicei,
într-o mașină în care sunt pasager
cu acte în regulă, el nu-mi va mai face
observație pentru că lipesc guma de mestecat
dedesubtul banchetei din față,
el va fi și mai indiferent, eu și mai ironică,
ne vom opri din drum undeva la motel,
să mâncăm ceva mămăligos, apoi vom cere
camera în care ne-am iubit zgomotos,
desigur, până la acest simpatic, celebru,
categoric, înțelept și cumva historic, reumatism.