Toate naufragiile lumii vin înspre tine
toate războaiele
și tu-ți imaginezi că le ții în două mâini
pentru că ești supremul indispensabil Terrei

stau singură de strajă pe
zidul ființei mele
mama zice mai nou cum mă aruncă
din departare la fiecare cântat de cocoș
într-un tablou abstract
dar pe tine nu prea te ruginesc
răstigniții clipei următoare
oricum în celula viermelui cineva
încearcă să ne strângă încet și sigur
oasele și sinapsele noastre civilizate

fecundarea te privește pe tine
vei scrie istorie cu
miracolul apărut chiar și din vulturii care ne ciugulesc ochii vrând să lase
semn etern în locul nostru

gândind pentru corecția Universului obosit
ai aprins și ai ținut flacăra în toate direcțiile
ca toți înfometații să poată zări
întregi comorile din care să se înfrupte
după bunul plac

sălbăticirea dacă n-ar lucra
pentru umplerea idealurilor
înfometații cu adevărat de lumină
n-ar trage după ei întunericul
la intrarea în alt mit
și-ar îmblânzi inima