libertatea ființei mele
așteaptă sămânța nimicului
să-i dezvăluie bucuria și esența
și simplul final al călătoriei minții
printre gânduri familiare
și cele rămase coconi de argint
sau de pământ
printre fibrele sferei cunoașterii

cândva își va atinge tâmplele
se va arunca ghilotină peste capetele
verbelor fără împlinire

din toate grăunțele de nisip
va crește muntele zborului din care
cu aripi de ceară va zbura exact atunci
când soarele va împlini crucea ființei
între a fi și a se risipi în neant
pentru încă o șansă la viață
printre fărâmele de nimic finit

când infinitul nimicului
va cuprinde sfera cunoașterii
voi deveni cu adevărat un tot

acum în mine sapă adânc frica
așa cum păcatul de a cunoaște
mă arde încet în mojarul vieții
prin care se rotește
într-un continuum firesc
pistilul din lumini și umbre
pe care uneori îl privesc uimită

alteori
oarbă fiind
nu-l văd deloc
însă

îi simt mișcarea spiralată
și atunci
încerc să mă arunc în mine
pentru o ardere
cât mai completă

când mă trezesc
sau când mă voi trezi
libertatea ființei mele se va coborî
învelindu-mă pătrunzându-mi întregul
cu binele și răul
cu iubirea și furia
redefinindu-mă ca fiind

întregul asamblat
prin care suflul vieții
unește geometriile pământului
cu cele ale cerului

Anne Marie Bejliu, 11 septembrie 2016

imagine: shadoof by Kalmar Zoltan
https://500px.com/photo/110087059/shadoof-by-kalmar-zoltan