pe banca ta din parc doar eu te pot face să visezi alb
în timp ce noaptea ne leagă la gură ca un secret/
nici o voce nu ne strigă din urmă/ nici nu ascultăm/

sari în bălți ca un copil care își pune apoi fericirea la uscat/
ploaia îți aduce pace pe frunte iar
picătura chinezească devine un sărut pe care mi-l ceri în liniște/

îți promit că nu fac porci în jurnalul tău atâta timp cât scrii despre mine la nesfârșit/
nu te mai opri când vrei/
foile goale se trezesc pregătite să-și bată tatuaj pe gât cu numele noastre/

nu mi-e de ajuns că te știu în salonul de alături/
fă-mi loc în cămașa ta de forță dacă mă bagi la nebuni/
putem împărți mereu aceeași boală cronică și fiolele de haloperidol/

strănuți într-un buchet de lăcrămioare să se facă toamnă/
îți înfloresc obrajii peste nuanțe oranj-pătat întinse de un pictor apus
care ne-a făcut să plângem la răsărit/

porumbeii amorțesc la colțul străzii după un ultim zbor în jos/
tu prevestești dezastre sau le faci să se întâmple însă
indiferent de situație mă protejezi când mă zgârii pe spate/

planetele se aliniază pe cer dacă te concentrezi destul/
le culegi cu mâna ca pe fructele din livada bunicilor și-mi dai să mușc/
îți pun inelele lui saturn pe degetul care trebuie și mă privești în ochi/

te simți în siguranță când înghit tot ce te doare/
scot instrumentele de tortură și mă umplu de sânge când îți mutilez dezamăgirile/
poți să te uiți dacă îți face plăcere/

un trib nomad pornește în expediție prin cel mai periculos labirint
clădit înăuntrul meu împreună cu toate bagajele sale/
nu mai ieși din mine până mă omori/