să privești întotdeauna apusul mi-a spus
acolo, în apele lui, poți vedea viul
ca parte dintr-o trilogie
(de unde vin
ce sunt
încotro mă îndrept
apar special între paranteze)
iar undeva deasupra, Moartea ce se plimbă agale
ignorând scâncetele și lamentările
copile, nu Moartea este cea care înspăimântă
ci ignoranța și inacceptarea noastră

dincolo de mine
cercul își strânge raza la piept
își adună circumferința lăbărțată de vânt
și pleacă să-și găsească
cuadratura perfectă