Te ocolesc cu vrere, răutate dospită…

Te ocolesc cu vrere,
Răutate dospită în pântecele lumii moderne,
Ce sufletul multora și pe al meu ades ai umilit,
N-ai înțeles la timp, ce frumos se poate trăi în lume,
N-ai înțeles, că singură te spânzuri în hamacul prostiei,
Că singură sufletul ți-ai vândut și l-ai rănit.

Nu poți învinge sămânța iubirii divine,
Așa cum nu poți schimba nicio lege a firii omenești,
Dar voința ta poate înfrâna plăcerile tale ieftin râvnite,
Care nu duc niciunde la bine,
Și lăcomia-ți mare nu va mai fi pe viitor
Acea groaznică groapă cu lei.

Privesc cu duioșie, cum îți chinui timpul mereu,
Orbecăind printre deșeurile caracterelor umane,
Când vei slăbi hățurile desfrânărilor stupide și goale ?
Nu vezi cum în lianele vieții te împleticești
Și-n hăul confuziilor înotând te adâncești ?

Am învățat să te ocolesc,
Răutate dospită în pântecele lumii,
Te las să te zbați în drojdia ta împuțită de timp,
Eu am ales paradisul iubirii adevărate,
Cum trebuie să facem dealtfel cu toții,
Până nu e târziu.
M-am aliat cu Dumnezeu și-a lui Sfântă credință,
Care niciodată nu ma lăsat la greu
Și nici nu mi-a trădat marea speranță...
De ce numai necazul să ne apropie de El
Și pe noi oamenii, de noi ?

Și răsplata alegerilor mele n-a intârziat
În palate de bucurii viața mi-a transformat,
Așa cum mulți dorim și visăm,
Când înțelegem puterea cuvântului înțelepciune,
Și când la pieptul ei ne maturizăm.


27-11-2016