în încremenirea dintre două anotimpuri ploile au tăcut iar viscolele nu vorbesc încă.
nici scrânciobul nu plânge nu-l mai apasă niciun vis s-au îngrămădit toate în sertarul cu miros de levănțică printre fluturi fără aripi și bucle decupate din părul păpușilor de demult.
încă ude ferestrele sunt frontiere între lumea de pământ și cea de creion.
închise.
îngerii au îmbătrânit și își mângâie bărbile gânditori nu mai îndrăznesc zboruri.
până și El pare că a obosit și doarme.

tăcere.

doar calul meu alb galopând dinspre lună.