Blana crudă tocmai aleargă spre Manhattan
în spatele cuștii soarele frige câinele jupuit
e rămas cu doar câteva inele de puf spre labe
iar ultima dâră de sânge i se-ncleiază pe ochi

bărbați cu mâini înroșite apucă de grumaz
un altul la fel de ligav
și-l despică
blana face falduri prin aer
apoi se lungește-n același container

e abia începutul ziua e mare
se-ntrec să apară ajutoare și câinii se scot
în ritm sacadat din cuștile strâmte
sunt mulți se bagă prin drugii de metal
bâte lungi ce-i lovesc și-i descurcă

vor ajunge cu toții în vitrine ori pe tejghele de lux
în marile metropole
și vor primi timp îndelungat mângâieri fine...

printre blocuri pe străzi sau în crescătorii
vor fi mereu alții predestinați să aibă o soartă similară

pentru că omenirea...
doar ea este liberă...