Draga mea,
când vei primi această scrisoare
aici se vor fi scuturat de mult cireșii
din ploaia florilor vor fi rămas doar semne și
liniștea acestor cuvinte albăstrind foi peste foi
cu gândul la tine hoinăresc pe alei
se zbat în iarbă elfii, lumini de sus petrec
pe-aceeași scenă veche al lumii mut spectacol
deși irepetabil schimbă decorul verii sub recile săgeți
s-a scuturat sakura și umbrele s-au dus, ceremonii
aromele știute îmi îndulcesc povara multor gânduri
prin care tu pășești, firesc îmi umpli cupa fără să fii aici
nici nu respir de teama risipirii, în aburii părelnici
prin simțuri treci tiptil, mă-ndemni să beau zâmbindu-mi
și beau, umplându-mi golul, îți spun distanța doare,
doare violent
lipsesc tăceri aievea, amară liniștea în cercurile ceștii
când pentru o secundă apari în aburi verzi de ceai

bat clopote în temple când păzitorii păcii
trec punțile din ziuă înspre adâncul nopții
în câteva ore lumina acestor cuvinte la tine pe masă va fi
înconjurăm planeta cu inele de gânduri
ciudat un creion ascuțit, inima
înserează pe o gura de rai de prin văile noastre
prin această parte de lume n-a reușit vreo ploaie să spele
praful hoinărelilor de acasă, port în suflet bucăți
din patria mea.

ca un fir de nisip în clepsidră cântăresc din priviri luna plină
făpturi fără chip se întrec în suflare de vânt, frunze roșii
alți cocori trec spre sud biciuind înălțimi
aproape un an de absență s-a scurs
sakura miroase a sevă de toamnă, foșnesc pe aproape zăpezi
am promis să-ți arăt Okinawa, din nou primăvară va fi
fără tine sunt un biet muritor, un migrant pe pământul străin
exilat în această scrisoare parfumul exotic te va găsi frumoasă
tu pune de-un ceai, potrivește în kado cerul, pământul, focul
împletite ca destinele noastre și, așteaptă-mă
vreau să vezi Okinawa primăvara devreme
când muguri pocnesc și dulcele sevei se preface în flori
nu uita de scrisori, una peste alta așază-le, așa vom zidi
depărtărilor casă, o casă de dor și litere arse.



Lettres d’Okinawa


Ma chérie,

quand tu recevras cette lettre

ici les cerisiers seront sans fleurs depuis longtemps

de la pluie des fleurs ne resteront que de signes et

le silence de ces mots passera en bleu page par page

en pensant à toi j’erre dans les allées

les elfes dans l’herbe s’agitent , des lumières s’amusent en haut

sur la même vieille scène du monde le spectacle muet

même irréversible change le décor de l’été sous les flèches froides

Sakura sans fleurs et les ombres parties , des cérémonies

les arômes connus adoucissent le poids de beaucoup de pensées

dans lesquelles tu passes naturellement ; tu remplis ma coupe sans que tu sois là

je ne respire même plus de peur de te dissiper dans les vapeurs illusoires

tu passes en catimini , tu m’incites à boire en me souriant

et je bois, en comblant le vide, je te dis que la distance fait mal,

un mal violent

des silences manquent pour de bon , le silence amer dans les cercles de la tasse

quand pour une seconde tu apparais dans les vapeurs vertes de thé



des cloches sonnent dans les temples quand les gardiens de la paix

lèvent les passerelles du jour vers le gouffre de la nuit

dans quelques heures la lumière de ces mots sera à ta table

nous entourons la planète avec des anneaux de pensées

bizarre un crayon pointu, le cœur

crépuscule sur une entrée du paradis de nos vallées

de ce côté du monde aucune pluie n’a pas dissipé

la poussière des flâneries ; comme par chez nous, je porte dans l’âme des morceaux

de ma patrie.

comme un grain de sable dans la clepsydre je pèse des regards la lune pleine

des créatures sans visage se devancent en rafale de vent, des feuilles rouges

d’autres cendrées passent vers le sud fouettant des cimes

presque une année d’absence s’est écoulée

Sakura sent la sève de l’automne, des neiges frémissent aux alentours

j’ai promis de te montrer Okinawa , ce sera à nouveau le printemps

sans toi je suis un simple mortel, un migrant sur une terre étrangère

exilé dans cette lettre le parfum exotique te trouvera belle

prépare un thé, accorde en kado le ciel , la terre , le feu

entremêlés sont nos destins et attends-moi

je veux que tu voies Okinawa dès le printemps

quand les bourgeons explosent et la sève sucrée se transforme en fleurs

n’oublie pas mes lettres, range les l’une sur l’autre ; comme cela on bâtit
une maison pour les distances, une maison de
l’ alanguissement et de lettres brûlées .



traduction par ANGELA NACHE-MAMIER