Dumnezeu face ce face
și dezgroapă oasele morților mei
șapte ani de durere
alții șapte care încotro
pe strada aceasta numită ironic
viitorului
o românie absurdă alege parlamente înrobite
sfinții merg pe asfaltul peticit
în Buzăul martir
spovedania oaselor scoate lacrimile de sub pământ
chiar și acum
în ceasul morții țara mea
cu limba scoasă
își strigă copiii
pumnale înfipte în umerii credinței mele
doamne
am făcut cale întoarsă
din umbra suferinței am croit poeme fără mâneci
să zboare liber printre cruci
Ana n-are mere
are vise frânte în diminețile bolnave
când merge în cimitir ca-ntr-o poveste numai de ea știută
și te iubește pe tine
cel care scoți lumina din întuneric fără să te arzi
altfel țara mea e o păpușă kinetică
se zbate pe mare cu mâinile legate
din piept ies șerpi sticloși
și moise a încremenit între degetele lui michelangelo

înainte să te cunosc credeam că pot ascunde timpul
acum cuvintele fac implozie
din ele va ieși o madonă mistuită
și rugul se va stinge încet
la a treia strajă a dimineții

Dumnezeu face mir
din spovedania oaselor
oamenii se întorc la casele lor
aprind lumânări pentru sufletul morților
țara mea leagănă viitorul
cu mâinile legate
mă leagănă
tu.