meandre 79- la porumbei


Pe masa mică erau așezate două castroane cu supă de pui. Bătrânul a încercat să ia o lingură cu supă dar tremurul mâinii l-a făcut să verse supa în strachină.
Mihai, cu o grijă aproape părintească, la luat în brațe și l-a sărutat pe chelie.
-Lasă, tată, că-ți dau eu să mănânci. Tu ai hrănit trei băieți iar cel mai mc va avea grijă de tine.
Bătrânul, pe care nu l-a văzut nimeni , niciodată plângând a cerut o batistă să-și șteargă ochelarii și pe furiș și-a șters ochii.
-Mă, futu-ți ceapa mă-ti, tu ăsta care ești cel mai mic, te-am văzut și pe tine mare. Când oi muri mor liniștit.
Încet-încet starchina cu supă s-a golit.
Mihai a vrut să-l ducă înapoi în pat.
Cu o voce ceva mai puternică, bătrânul l-a oprit:
-Ho, mă! Ia spune, că tu mai asculți pe la americani, ce mai este prin lume?
-Tată, e foarte greu! Nu se mai găsește mai nimic de mâncare, se dă tot la export, facem cozi imense la mâncare și benzină.
-Dă-o dracu de benzină, problema e cu mâncarea. Când am intrat io în partid la Titel Petrescu, doctrina era cu totul alta. După ce s-au unit cu comuniștii am spus că suntem pe calea cea dreaptă. Că i-a luat pământul lui Moș Pascu nu am fost de acord dar ce era să fac? Trebuia să facem cooperative dar țăranul a dus-o din ce în ce mai prost. Pe urmă începuse să fie mai bine și după ce a murit Dej chiar am crezut că va fi bine dar nu este.
Tată, doctrina este bună dar azi burghezia proletariatului e mai a dracului decât vechea burghezie. Uite, la noi în Grivița, știi casele alea tip de pe Tamponului, Semaforului, Acceleratului, Pavlov, chiar și de la noi de pe Partizanilor, le-au făcut burghezii , pentru muncitori.
Apoi, răsuflând adânc, parcă obosit, a concluzionat: ce-am clocit și ce-a ieșit! Ia spune tu, ce mai spun americanii?
-Păi spun că o să cadă comuniștii, că se pregătesc mari manifestații, că Gorbaciov este de acord să termine cu comunismul...
Bătrânul, privind în gol, după o lungă tăcere:
-Mă, nu o fi doar propagandă?
Mihai s-a uitat la ceas. Se însera.
-Tată, mâine e duminică, nu vrei să mergem la târg la porumbei?
Ochii bătrânului au lucit a bucurie.
-Vino, mă și vedem noi!
A doua zi de dimineață Mihai a revenit.
Teodora se bucurase enorm aflând că bătrânul a mâncat și că s-a dat jos din pat.
-Să-l pupi pe tataie și din partea noastră.
Sărutmâna, tată, am venit!
Bătrânul era în bucătărie și mânca un ceai cu pâine prăjită muiată iar pe masă era un pachet de unt din care ciupea cu ligurița.
-Mă, ai avut scaun?-l-a întrebat Mihai.
-Da, dar nu prea am avut din ce . Dacă am mâncat așa puțin în ultimele zile...
-Ești obosit? Mergem la piață?
-Da, mă! Nu ai zis că mergem la Obor?
Bătrâna l-a ajutat și bătrânul s-a îmbrăcat apoi a scos ceasul de buzunar, l-a întors și l-a potrivit și apoi a zis:
Haide, mă!
O zi însorită făcea ca piața să fie plină cu columbofili. Cuștile erau aliniate una lângă alta și porumbarii își etalau marfa.
Bătrânul mergea încetișor pe aleile dintre cuști. S-a oprit la un vânzător și l-a întrebat:
Mă, tu ai porumbei din ai lu Mihăilescu?
-Da, sigur!
Omul s-a aplecat căutând printre păsări, apoi a scos un porumbel:
-Uite, dom-le! Ãsta e rasă pură dintr-ai lui Mihăilescu!
-Bătrânul, cu mâna tremurând, a apucat porumbelul privindu-l îndelung!
-Bă, ăsta este din porumbeii lui Manoliu împerecheați cu Þăranca și cu Coadă-creață. Minți, mă. Tu-l știi pe Mihăilescu?
-Păi a murit de multă vreme. Eu l-am cunoscut bine pe nea Ion.
-Mă, ia uită-te la mine! Mă cunoști?
Din mulțime s-a desprins un trecător cu un porumbel în mână!
-Să trăiești, nea Ioane! Am auzit că ești bolnav!
Apoi, adresânsu-se celui care avea cușca , cel care vorbise cu bătrânul:
-Mă, tu știi cine-i omul ăsta? E domnul Mihăilescu, mă! Cel mai mare prumbar care l-a avut orașul ăsta. În 1960, când tu nici nu erai pe țeavă, Nea Ion avea locul unu de la Varșovia!
După aproape două ore Mihai l-a convins pe bătrân să meargă acasă. Mersul în piața de porumbei îl revitalizase.
-Măi, Mihai, tu ai văzut ce porumbei avea ăla care se dădea mare? Aripa prea lungă, nu era bine închis la cloacă, avea gene de două culori! Bă, ăștia au stricat rasele, mă!
După două săptămâni bătrânul a murit senin, împăcat.
Mihai l-a îmbăiat pe bătrân, l-a îmbrăcat și l-a așezat în sicriu.
L-a sărutat pe chelie, i-a sărutat mâna și nu a vărsat nici măcar o lacrimă.
Cimitirul Sfânta Vineri îl aștepta să se întâlnească cu mama copiilor lui.
După înmormântare Mihai a stat de vorbă cu „frații„ lui, tatăl natural și unchiul și au decis să nu o tulbure pe nevasa tatălui, Bibina, cu vreo succesiune sau vreo altă pretenție.
Numai Mihai a luat din casă și din beci câteva obiecte fără valoare: o zaharniță veche, rămasă de la străbunica, o lingură tocită din aluminiu, lingura cu care mânca bunicul lui, o furculiță din alpaca, un cuțit cu mâner turtit, din argint, un draifus de cizmări, cu care le pingelea bătrânul încălțămintea, un falț și o cutie de tablă cu cuie de lemn.