când am început să văd lumea
te-am privit în ochi tată
nu aveam experiența percepției
treaba asta cu conștiința conștiența
am învățat-o mult mult mai târziu
de fapt nici nu cred că te distingeam pe tine
probabil eram un fel de oglindă mată
pe care prin mine se încrusta viitorul
o existență ce se deplasează pe cerc
spre a redeveni cândva iarăși început
simțeam ceva foarte foarte ciudat
un ceva pe care abia acum parcă îl intuiesc
când mă privesc uneori în luciul apei
prin ochii tăi vedeam departe departe
până în adâncuri aproape de izvoare
de unde firicel până la mine fluviu
curgeau se revărsau strămoșii
și prin ochii alor mei ne adunăm ne tot adunăm
doamne cât mai avem pân-om ajunge ocean
mă-ntreb atuncea ca să se-închidă ciclul
cum oare infinitul ăla mare o să ne-încapă
pe toți în infinitul acela mic mic de la origini
de mă gândesc însă mai bine totul e chestie de sens
poate cam la fel cum neam de neamul meu
sigur cu tine primul cu adam și noe
încape într-un spermatozoid