nu-mi mai simt numele liturgic,
devin profan precum sunetul lui,
ca un fel de pământ ars de chipul tău
întors prin ochii de furtună.

m-am desprins și-am plecat
de-o mie și-o mie de ori
pe crupa calului rătăcitor prin stepă,
câine flămând vrăjit de-o cadână.

după un timp îl voi simți din nou,
aspru ca un plânset de loc curat,
iar numele-mi precum un plămân ftizic
se va fi întors ca șarpele de casă.

murim cu palmele prizoniere
ale unui chip de pasăre.