când ai simțit
ghețurile coborâșul dislocarea
amprenta târziului
toate păsările acelea
prăbușite flămânde
fără perspectiva resuscitării
și pentru că eu
eram imaginea vertijului din copaci
a îngerului captiv în aripi
ca-n ascunzătoarea absolută
pentru că timpul își proptise coapsele
în ultimele cuvinte ale mele
iar ploaia îmi frământa
chipul atât de necesar cu care aveam să mă înfățișez
de-acum înainte peste tot și în toate
judecății celei din urmă
mie însămi
pentru că înlemnisem
banal portret alunecând
într-un peisaj
în silaba statică
anume făcută
peste ea să se așeze
praful
cotul nepăsător
urmele celor vii
așa de pricepuți să fie să fieee....

pentru toate acestea
eu
am
tăcut