simt timpul ca vântul
cum îmi bate în tâmple

la fiecare atac
un cuvânt scapătă prin degete

încărunțesc odată cu el
căutându-l oarbă printre fire de gând

vine verbul călărind silabele
timpanele răsună la tropotul lui

caută-l! îmi spune mintea
caută-l ascuțit! îmi spune spiritul

tac amândoi și eu tac
și atunci
dintr-o întâmplare

încercarea răsună
deasupra tuturor gesturilor

înecată în orgolii mărunte
închid măștile
după obloanele unei cuști imaginare
și totuși atât de reale
ies cu ochii orbi în soare
tocmai când răsăritul
împunge timpul în coastele flămânde
îl repede blând

el, timpul, răsuflă ușurat
și-și vede mai departe
de bătaie

Anne Marie Bejliu, 3 iunie 2017