sincer să fiu,
fie-mi de neiertat că ies
pentru o clipă din minciună,
în cea mai mare parte a timpului
nu bag în seamă
ce spui sau faci fără să vrei

recunosc, așa cum cel mai probabil
ai bănuit dintotdeauna,
mi se întâmplă să mă uit tâmp
la razele ce ies din tine
în timp ce nu-ți simt
cuvintele și faptele deșarte

adevărat îți zic,
atunci când mă holbez zâmbind pierdut
și mă ciupești în felul tău aparte,
vibrez în loc să mă trezesc

chiar dacă pe moment
mă întorc și execut stângaci
marea lucrare a aparenței,
să știi că de fapt alunec mereu
dincolo de tine ca să-ți fiu alături

pic iar și iar în sânul firii
ce se desfășoară fără să aibă nevoie de noi,
simt repetat cum nimic
nu se întâmplă prea târziu în ultima clipă

când vezi că nu sesizez
că ți-ai schimbat părul
sau ți-ai aranjat vorbele,
în realitate,
după cum cel mai probabil ai intuit deja,
sunt preocupat să simt
cum te nuanțează trecutul și speranța

când ți se pare că sunt absent,
de fapt iau parte
la multele dureri din atingerea ta
și mă parcurge singura fericire
ce va reveni până la capăt

te văd nu doar cum îți porți anii
și nu doar ca pe sălbăticiunea
care ar rupe oricând din ea
pentru a se elibera

înainte să revin la minciună,
cu mâna pe tine depun mărturie
că te văd în spatele tău,
ca pe o zi frumoasă altfel când se întunecă

mărturisesc mai sincer decât aș fi sperat vreodată,
mi se întâmplă de multe ori să evadez
și să dau fugar peste tine,
de neiertat fie-mi clipa asta de rătăcire
și norocul că suntem la fel