mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri
să ardă în suflet suspinul, mâhnirea
timpul îmbătrânit și-a ieșit din firi
plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea.

un infinit de vise trimit în univers
la sori și la stele să ia din strălucire
să simt fericirea să nu aibă revers
ci doar lumini suave să râdă în privire.

dulce povară și totuși ce grea
e viața mea cu roiuri de dorințe
flori și fluturi din dragostea mea
sensibilizează timpul plin de năzuințe.

mă simt și eu o floare cu rouă pe obraz
lacrimi devin poeme cu flăcări de extaz.