Se stinge cerul la frumusețea lor, răpitori,
Prizonieri ai unor miresme celeste, de foc,
Scoborâtori ai unei stirpe de îngeri din flori
În haine de sticlă și purtători de noroc.

Copiii ielelor din noapte scâncind a sete,
Nimic nu-ți ascund, sunt vii, se joacă-n cuvinte,
Mănâncă lumina ce pâlpâie în vetre,
În pământ se-ascund, pământul îi simte.

Desenează în nisip clepsidre absurde,
Adorm în propria vârstă cu gândul uimirii
Scriind și-o rugăciune în versuri imunde,
Răstigniți fără milă pe crucea iubirii.