O liniște fără de curcubeu.
Doar o culoare, acolo,
până la sosirea ploii.
Lipsea și semănătorul de semne.
Ici și colo câte-o pietricică
pentru reîntoarcere.

Nu se știa de unde venea zarva aceea.
Peste poate din minte.
Din inimă... mai treacă-meargă.
Dar nu zarva era importantă,
așa că am lăsat-o să treacă
în fericirea sa.
Poate avea să nască o altă pace,
mult mai importantă
pentru cine va crește în ea.

Bănuiam că se va ascuți odată și-odată
sensul cărării.
Dovadă junghiul din coaste,
să te-ndrepți spre acolo.
Săgetare-n genunchi:
semn de nor,
să plouă cu liniște
prin zarvă și fum.