dincolo de noapte
arunc toate pieile măștile furiile
mă întorc în mine odată cu mâna care răsucește natura
în plină furtună

în zori reușesc rareori să revin la poziția inițială
aproape normal îmi pare a fi să prind centrul cu degetele
deja ți-au crescut gheare
îmi spune clovnul apoi reinventează un joc vechi
pe care nu-l mai cunosc
râde mereu de mine crezând că-l recunosc în orice anotimp
chiar dacă e al meu chiar dacă sunt a lui
îl aud vorbind înfundat rătăcit undeva prin mine
păsări de fum suntem
ne ridicăm din groapa cu lei și picăm în cea de gunoi a lumii
eu mă ridic. tu ce faci, Anna?

Anne Marie Bejliu, 28 august 2017