Președintele Iohannis,
Supranumit și Ciolanis
Fiindcă, precum s-a dovedit,
N-a procedat deloc cinstit
Atunci când, cu acte false
A cumpărat niște case
Pe care mai nimic n-a dat
Și apoi le-a închiriat,
Dar banii-napoi nu i-a dat.
Asta-i ceva de condamnat,
Dar fiind el ditai șef de Stat
A „pus“ o vorbă, și-a fost salvat.
De cine credeți? Și de ce?
Chiar de șefa ICCJ
Care, pentru osteneală,
A primit, fără sfială,
Un transfer chiar la CCR.
Ce ziceți de afacere?
Astfel, acest domn săsălău,
Încântat de norocul său
De-a fi ajuns președinte
Scoțând numai trei cuvinte,
A arătat de la-nceput
Că este tare priceput
La mânuirea faptelor
Așa încât, ușor, ușor,
A devenit încrezător
În steaua care-l veghează
Iar când cineva-l lezează
Spunându-i c-așa nu-i bine,
Că asta nu se cuvine,
El îi răspunde cu temei:
Eu fac doar ce „vrea“ mușchii mei,







Că de-aia sunt cel mai mare
Om politic din parcare.
Și-ntradevăr, el a făcut
Doar ce-a gândit, ce i-a plăcut:
Întâi și-ntâi, partidul său,
Mai apoi, premierul său
Și la sfârșit, guvernul său.
Acum, vrea parlamentul său
Și-n final, ce neobrăzare,
Vrea să transforme-o sărbătoare
Națională în ceva
Care să fie doar a sa
Și înc-a altora care
I se-aștern preș la picioare.
Ce ziceți de-asta, dragi români?
Suntem la casa de nebuni?
Așa face un șef de Stat?
Cu ce gândește-acest bărbat?
Și ce motiv a inventat?
Nu vrea să fie-nconjurat
De nici un om care-i „pătat“.
Dar nici dumnealui nu-i curat
Așa încât, îl sfătuiesc
Să-și pună capul lui săsesc
La lucru, numai puțintel
Și chiar de-o obosi nițel,
Să se excludă și pe el.
Și ca să fiu și mai concis,
Cred că ar trebui demis...

Politica, se știe bine,
Nu e făcută pentru-oricine.