a trecut o săptămână
de la ultima ploaie din geam.
Sophy a scăpat de ace
se bucură, ca la douăzeci de ani
de tinerețe.
azi am scris primele rânduri
rânduri de dragoste ca pe vremuri.
îmi amintesc de călătoriile fără final
același țărm de mare
care săruta, pentru a câta oară
încheietura strânsă a crabilor de pe stânci
prima noastră întâlnire
continuată pe străzile întortocheate.
nu-mi dau seama că e trei dimineața
că au trecut deja aproape cinci ani.
orele rămân în descompunere
fără o limită precisă
ceas obosit, obsesie pentru detaliu
mușcând din trupul fiecărui ecou
fibule cu gust de nălucă curbată.
dreptul la amintire este un drept sacru.
- trebuie să rețin aceste cuvinte -
cobor scările la bucătărie.
sunt așteptat de o brioșă
cu gust de migdale amare.
am împlinit 50 de ani și sufăr de asta.
încă mai aștept să înceapă ceva
în ciuda "aniversării" de aseară.
toți ceilalți au plecat.
a mai rămas doar o mică parte a intimității mele.
Sophy? Doamne ce copilă îngrozitor de frumoasă!
face prăjiturile la fel de bune ca tine.
îmi strâng mai bine halatul pe umeri.
fără zgomot revin la masa de scris
printre cărțile preferate
și ultima poză făcută în august
atunci când…
între ele nisip, nisip mișcător
și o piatră de marmură.
ghemuit lângă glastră, Vladimir doarme liniștit.
deasupra lui un ghem de ceață
un foșnet, apoi un ușor mârâit.
dincolo de zid, amintirile se pierd
se pierd fără urmă.
în ceață.