bătrânul cânta la pian într-o lacrimă
agățată de coada ochiului meu
cânta fără să îi pese de
viața trăită cândva
lumina foșnea risipind notele în aerul ce-mi invada plămânii
degetele bătrânului
alergau pe clapele albe, gri și negre
ce pian ciudat
dar parcă se înserează
atât mi-am spus
și lacrima căzu
alunecând pe obrazul drept
ultima notă mă lăsă la marginea unui amurg
violent
însetat


de atunci
clape albe, negre și gri mă mângâie
mă lovesc
în curând voi fi un bătrân căutând
o lacrimă

melodia o știu