Poetul se pierdea în zâmbetul și-n umbletul unei femei.
Tu, nu. Doar așa, ca vodă prin lobodă,
umbli după urmele de potcoave ale cailor verzi,
rămași fără pereții de proiecție.
Drept urmare,
fantasmele vor pleca neînsoțite la plimbare.
Vei fluiera unui cuvânt,
a mirare sau, poate, a foșnet de gând.
Soarele va lumina ca și-nainte.
Urmele se vor zări,
la fel de pașnic,
dintre cuvinte.