e o
lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomerația în care neputincioasă
îți încurci mâinile nepăsarea de la 5 cu
sentimentele de la miezul nopții
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reții sensuri
tot felul de informații
pentru clipa în care
în sfârșit te vei da la o parte
doar de tine văzută
îți vei apropia lucruri
îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că
lumea asta nebună
îți scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău și
golul electrocutează
copacii trec și strada trece
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri și frunze
descoperindu-mi trupul
străinul acesta frumos
aproape un copil aproape un poet
scrie o poveste
de unde știe el că eu...
eu nu mă grăbesc... că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
și muuuulți trandafiri
și păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea
țipătul straniu al rănii
ieșite din piept
supusă așezându-se
în iarbă în rând
cu ochii cerului
ancorat pe pământ
nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie nicio metaforă
este dimineața aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care privește... privește...
când eu desculță alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicție


străinul acesta
trecătorul acesta
aproape un copil aproape un poet
habar nu are
că tu exiști
că-mi dai dreptul
la singurătate...