să stai departe de lucrurile inutile
e mai greu decât să încerci să percepi
o privire îndreptată spre tine
în mulțimea de pe peron
poate a fetei roșcate în negru
care fumează și citește Kafka pe terasă la KFC
sau a mecanicului de locomotivă care nu poate
să uite zilele triste în care bestiile din subterană
s-au repezit asupra orașului cu fălcile sângerânde
exact atunci când tu deschideai ochii abia mijiți
către o viață nouă și promițătoare
în acordurile unei muzici noi și greu de digerat

doar nostalgia
și orgoliul de a fi altfel
te mai țin treaz și agățat
de marginile tocite ale zilelor
aproape de realitate
în gelatina semitransparentă
numită viață

și trenul sumbru:
o pasăre albastră
în gerul nopții