la țară doar pătlăgelele puse
de primăvara aveau gust
le punea tata în cuiburi chibzuite
după respirația sa dreaptă
între țărușii tocmiți cu sufletul
la marginea satului
să le care ușor apă
din valea proaspătă
pe care o parcurgea legănat de vise
cu gând roditor
până ce ele deveneau cât un bănuț
ori ca niște bulgări de soare
prinși în plasa de raze
cu ele stătea tata de vorbă
despre moarte nu avea timp
doar privea cu încredere
abia dacă avea timp să fie iubit