Din senin s-a născut dorul,
Vis de aur și iubire,
Cuvânt scris în limba noastră,
Necitit de alte neamuri.
Norii grei se nasc din vânturi,
Ploi ne biciuie pe rând,
Frunze-n vânt ei cred că suntem
Și se zbat să ne alunge...
Uită că pe-aceste locuri,
Noi am fost și vom rămâne,
Singuri, unicii stăpâni.
Ei aruncă nori de maluri
Peste lucruri, peste gânduri,
Dar ei vor pieri la urmă
Cu toată mândria lor.
Calea dreaptă or urma-o,
S-or retrage rând pe rând
Destrămându-se-n pustie pe o mie de cărări.

Noi crezut-am că El,Domnul
Ne alungă și ne ceartă
Incercând în puritate să întoarcă astă lume,
Plină ochi de vanitate, de prostie și trădare!
Dar El nu, El ne iubește și încearcă prin iubire,
să ne-ajute...
Am dreptate?