Norii iernatici de cenușă
Au plecat în zări albastre;
La fereastră o păpușă
Meditează printre astre...

Luna chipul îi alintă,
Ochii umezi să-i usuce,
Peste buze o încântă
O roșeață coaptă, dulce...

Pârguiește de iubire
Așteptând un zeu din stele
Mânuind cu amăgire
Doruri fine și rebele...

Se topește ca o ceară
Din ițiri de lumânare,
Oftând dintr-o lăcrimioară
Prelinsă din resemnare...

,,- La mine de-o să revină
Îl voi zăbovi nițel
Cum primăvara în grădină
Îl ține pe ghiocel... "

Luna dusă-i din fereastră,
Ea pe pat ușor se lasă;
Pe jos rochia-i albastră
Se foșnește cu mătasă...

Flăcări joacă în sobiță
Aruncând polei de aur
Peste trupul de zeiță
Ce așteaptă al ei faur...

Zeul-Faur o privește
De pe-o stea în depărtare;
Cu dragoste o urmărește
Pe frumoasa muritoare...

Meteor lucind prin cosmos
Într-o clipă-i pe Pământ!
Nu-i ca fratele său Cronos,
Este doar polen în vânt...

Din a jarului scânteie
Se strecoară prin portiță
Și-o cuprinde pe femeie
Sărutând-o pe guriță.

Ochii căprui de căprioară
Se deschid într-o clipită;
Mierea-i fină se strecoară
Dintr-o ludică ispită...

Ceasul ticăie secunde,
Cucul cântă pe perete,
Faur chipul își ascunde
Printre blondele ei plete...

Zorii deapănă suspine
Prin fereastre la căsuță...
În ecouri serafime
Se desparte de mândruță.
......................
Oare pentru a câta oară
După iarnă-O amintire
Vine iar în primăvară
Pentru o clipă de iubire?

Emilian Oniciuc-02.03.2017
Revizuit: 06.03.2023