agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-24 | |
Vremurile ne spun să nu vorbim despre inimă,
și totuși, un decupaj potrivit în decorul poveștii schimbă, desigur, perspectiva, transferă căldura din inimă către lucruri. Și-atunci, fulgii în zbor încep să-mi vorbească despre circumstanțele în care suflete albe se topesc de dorul poveștii, o poveste cu imagini mișcate de o mână măiastră, alb luminând prin întunericul tot mai greu. Ne-am atinge ca fulgii în zbor, spre-a ne topi unul în altul, până-am cădea și noi din zborul spre stele, să ne absoarbă, cu sete, pământul. Și-apoi, n-am să mai zic nimic despre trecerea-n grâne, nici despre înfrățirea în lut. Vremurile ne spun să nu vorbim despre treceri, de parcă am tânji mereu la suprafața lucrurilor, iar acestea se adâncesc, până nu se mai văd. Noi să rămânem suspendați în aerul de împrumut, cât ne mai permite inima, cât ne mai permite povestea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate