Mai cad cu infinitu-n ore, pulsând acel moment mereu,
Ce încolțesc în foc trezirea, secundele lui Dumnezeu...
Când printre căile cernute ard frământări, cu-alor substanță,
În jurul meu, însingurate, iluzii-n spirit se înalță.

În primăvară firii, seve adapă setea umbrei mele,
Trezesc și firele durerii, țipând în simțuri spaimele,
Pe-a vieții ondulată mască, ce se trezește din impas
Și fulgeră topind sincope, chemând al învierii glas.

Răsare-al nopții legământ, beție adâncă-n somn pustiu,
Când luna doarme parfumată pe străzi de mai cu chipul viu,
Își pune cerul patrafirul, adânc, măreț, purtat de șoaptă,
În luminate cugetări, noian de gânduri ramuri poartă.

În depărtări, hipnotizată, pictează steaua călătoare,
Pe puf de nori își lasă urma cu clipe rupte din petale,
Iar visul își adapă viața de unde izvorește timpul,
Pulsează-n elexir arsura, în ritmul cordului, pământul.

Magnetic se întoarce piatra, lumina-i scrie al lumii pas,
Natura zboară-n fierte stele , amestecându-le în glas,
Și-n vidul din al morții treceri, din trup, vârtejuri se revarsă,
Când răstignirea îngheață raza și starea nașterii-i întoarsă!



duminică, 05 iunie 2016