vântul
alungă tristețea
mângăie pe creștet orașul
în pauza dintre două respirații
ale teilor
supuși defilării grăbite
timpul
ucide frunzele din gradina publică
vântul cutreieră pădurea ridicată
pe grumazul umărului stâng
singurul pe care-l sărut
cu gestul tău
de a ne iubi în răcoarea poemelor