ia și respiră!
și eu respiram plin de nesaț
toate acele mirosuri numite viață
și zilele mi se întipăreau pe suflet
fiecare cu mirosul său
fiecare atât de neasemuită
încât îmi dădeau lacrimile
și mă pierdeam,
în așteptare

ia și pictează!
și mi-am luat cuvintele alegându-le cu grijă
pe cele întunecate, încețoșate și difuze
și-apoi am început să descriu viața
așa cum este, în culori clare și reci
în tonuri și nuanțe lascive
și ea, viața, se cutremura privindu-se
în oglinda cuvintelor
ba încruntându-se, ba zâmbind vinovat
dar acceptându-se întru totul

privește-ți moartea!
și-atunci am privit tăcerile, sorbindu-le esența
am ascultat, iar necuvintele se îmbrânceau să iasă
și am gustat toate umbrele ce se adâncesc
și-atunci Îngerul Domnului a cules ultima frunză
și mi-a spus simplu: citește
și am citit ultima răsuflare, ultima spaimă
primind în sfârșit lumina și taina
și-atunci am surâs împăcat
strângând-o la piept

oricât te-ai strădui, viața nu poate fi imitată