visând sub crengi lumești de nelumină
păcatul șoaptei îmi era paharnic...
se face ziuă-n albul gliei, darnic
și fără judecată stai în vină.

ninsoarea-n aer are mersul harnic
și în a ei acuze ești divină
că pielea ta albeața ei o mimă,
i-aș spune că e invers, da-i zadarnic.

și zău, pe-obraz ți-e liniștea zăpezii...
m-atingi cu braț subțire și de nea
și șterpelești un măr din Rai livezii.

în perne flăcări zborul devenea,
purtam în sânge lacrima dovezii
că inimile ni-s asemenea.