oprește cântecul acesta acum
când nimic nu mă mai sperie
în dreptul stației la care
n-am coborât încă niciodată
oprește-l
când fără prea multe drame poți renunța
la atâta sine
și totul se întâmplă firesc
ca un mers nesfârșit prin viață
acum când ai înțeles
suficient de multe culori
ai gustat sensul pământului
pe-al nepământului
îndeajuns ai urât
și ai plâns
ai iertat peste
ai iubit până
sămânța s-a făcut floare
și floarea s-a făcut om
alt om
și-a împerecheat solitudinea
cu a apei de una singură curgând
prin mijlocul casei tale:
uriașul roșiatic ți-a ridicat capul dintre valuri