se săvârșește-n floare frumusețe
și-i plin de nemurire în grădină
scriind poeme-n literă aldină
pe-o coajă de privire, la ospețe.

cântau corole-n soare în surdină
de-albine-n tăinuita lor noblețe
și spre mai mult am doar visări răzlețe,
mă învelesc din noapte-n gabardină.

n-apuc să ies de-a-ntregul din chilie
că veșnicia mă izbește-n nări
ca o furtună de melancolie.

otrăvitoare clipe-n alinări
multicolor în ochi a sta-n făclie
ne urcă văzul leneș în spinări.