Ieri, la tine a fost furtună și pe dinafară și dinăuntru.
Deasupra ta s-au adunat nori cenușii și a plouat din ei cu elefanți, tot cenușii.
Au căzut din cer peste tine și peste gândurile tale și le-a făcut muci.
Tu te–ai supărat pe elefanți, dar n-au nici o vină.
I-a luat și pe ei vântul pe sus și i-a parașutat în mintea ta.
Au nimerit în povestea asta, nu din voia lor.
Cădeau săracii de la înălțime cu fundul în gândurile tale profunde și ascuțite.
Unii nu se mai ridicau deloc.
Alții se sculau cu fundul zdrobit, urlând de durere și alergau disperați în toate direcțiile pe la tine prin cap, până au dărâmat tot.
Te-au ciuruit. N-a mai ramas neuron pe neuron.
Dar, ca după fiecare furtună, acum e soare.
Poți să te apuci să reconstruiești. O să-ți ia ceva timp.
O gândire relxată, calată pe activități domestice ar fi mai potrivită.
Fără idei profunde și chestii ascuțite, care să le rupă fundul la elefanți.
Există reviste, există radio, există TV, ai de unde alege. În fond, ai atâta cacao în jurul tău.
Și poate, următoarea furtună nu va mai fi daună totală.