eternitatea e o vrajbă-a vieții
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeții.

mirarea-ți este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreții
odaia-ți este-așezământ tristeții,
o raclă rațiunea ce-ți subjugă.

îmi ești corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îți respirai iar umbra și te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.