singurătatea e o viețuitoare
locuiește între fâșiile cărnii
din când în când
se sprijină de umbra pașilor
adulmecându-i forma
uneori
deghizată în oameni
trece strada
fără
să țină cont
de marea înghesuială
pășește greoi ca și cum
ar sprijini cerul

ultima dată a rămas acolo
în căutarea unei alte umbre
și respira printre coastele mele
abia atunci
mi-am dat seama că
viața nu-i decât
o repetiție

pentru marea trecere