dorm pe aripile unui înger ostenit
și simt că ești pe undeva aproape,
acolo unde visele se sting și lasă fum în urma lor,
acolo unde soarele nu apune niciodată
și luna stă înfometată
devorându-te încet,
se îneacă;


ești femeia prin care moartea piere și viața încetează să mai fie decât umbra eșecului meu
un eșec pe care l-am întâlnit întotdeauna
și prin care mi-a fost dat să treiesc blestemul de a mă naște.

te-am văzut cum te rugai în cămăruța ta vopsită în tăcere la umbra unei lumânări
reci
fără să rostești nimic
în genunchi,
apăsată ,
și târzie,
într-o lume a dezbinării
unde dragostea înseamnă ură
și minciunile sunt baza unui adevăr etern
atunci trupul meu se umple de tine.