peretele meu suferă. tot mijlocul e plin de icoane iar marginile-s goale
și se uită cu reproș cerându-și dreptul la acoperire
partea de jos, acolo unde tot omul se chircește doborât e acoperit
că e mai comod să nu vezi suferința, dai ignor și uitarea se așterne peste tot
pe partea stângă am adus verdele clocotitor al clorofilei, să fie și viața de aici prezentă
iar pe partea dreaptă rămâne să zidesc ispita... voi face loc luciului de oglindă
ca să răsfrâng micimea și urâțenia ce mă însoțesc oriunde
iar partea de sus, acolo unde peretele urcă pe tavanul boltit voi lăsa loc gol
pentru că nimeni nu a reușit să ridice trepte la cer
de ce totuși triptic?
pentru că între suferință și izbăvire este închipuirea