se însera încet/ aproape sigur dinspre tine
gesturile rămâneau în anticameră

vietate diurnă pe rând a trebuit să deprind
vederea în beznă a liliecilor/ pânda fiarei/ agonia prinsului...

să accept silueta atemporală a femeii
strângându-se până la disoluție în propria îmbrățișare
în spațiul infim dintre vis și realitate

să mimez viața/ fotosinteza de noapte în inima clorofilei mineralizate
să mă mulțumesc cu sentimentul minor al ființei păsuite

într-o zi ne-am ciocnit
ieșeau ziduri/ tot felul de muțenii stranii
marea absență/ timpul inodor

am trecut mai departe/ fusese pentru mine
un fel de trezire.../ o nimica toată
în convingerile tale...