eram acolo
sub privirile tale
martorul tăcut al propriei disecări

într-o buclă albă timpul ne lua ostatici
pe margini sângele se prăvălea serpentinic

când am țipat prima oară n-ai știut
dacă eram eu:
am tăcut/ am alunecat mai departe

neîmblânzite degetele tale
cotrobăiau prin măruntaie... iar eu
eu uitasem cuvintele
trupul mi se dezgolea până la zăpezi

aplecat deasupra pereților din mine crescuți
salahor savurându-și obiectul propriei vocații
al propriului destin

purtam voal translucid pe inimă
hijab cu 2 tăișuri
dunele se topeau/ roșii îmi îngropau tălpile în carnea ta
macii înfloreau/ neastâmpărate coamele cailor nu căutau adăpost

în clocot viu timpul abdica
lichefiat ne intra în vene adânc... tot mai adânc
până la mine
până la tine
până la Noi