mă scuturam de ieri să intru în azi
mâine pasul se va rătăci va aluneca
pe gheaţa aşteptărilor
muntele răbdării se transformă în nisip
acum oricând îmi sunt
nu mai ştiu dacă îmi eşti
fila a noua pe nouă din trei
din trei în trei crucile cresc
cimitirul se umple cu vorbe
goale golite de substanţa adevărului
mă întreb mereu dacă adevărul
nu devine goliciunea lor
a aşteptărilor în care uneori
furia înghite totul
cineva infinit vine
sita are gradaţia cea mai fină
stăm cu gurile căscate dedesubt
pălăria săracului
flămândului de adevăr creşte

tot goală? tot goală?
întreabă clovnul apoi dispare
în holul profund al fiinţei
căutându-mă

Anne Marie Bejliu, 22 decembrie 2018