era o livadă sălbăticită de singurătate
între un drum fără întoarcere
și un început de sfârșit
era o întretăiere a destinelor
la marginea lumii

numai vara ne întâlneam sub
cireși de pelin

tu te îndreptai spre colină
purtând o rochie de nor
și pământul nu-l mai vedeai din evaporarea
ta desfrânată
iar niște măceși
mă tot îngenuncheau prin grădini
când voiam să-ți sărut
sângele

și erau amari cireșii
și neverosimili
în sălbăticia iubirii
încât aproape că simțeam gustul
iubirii
într-o încleștare
de dinți