agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-13 | |
În ziua aceea am făcut dragoste așa cum face soarele cu mugurii
Corpul meu era o simfonie cum niciunul nu mai ascultase vreodată Ca și cum ar fi plouat mărut peste pământuri aride Și germinam înlăuntrul lui încet, încet la fel ca o mare iubire Încâlcită în carne, în oase, ca o iubire care rămâne toată viața sub piele În acel stadiu amorf și necopt, într-o licărire perenă, mijind a nesfârșit Știam din capul locului că toate astea dor așa cum și mamele știu Că la naștere vor trece prin chin și cu toate astea se lasă năpădite Fericirea trecea prin fața noastră zornăid ca un șarpe mieros Nici nu mușca, nici nu pleca, doar pâlpâia, trosnea din chingi Și-atunci am fost golită de brațele lui ca o fântână de-o secetă cumplită Apoi a venit întunericul, pentru că nu, la asta mă pricep cel mai bine Azi nu-mi amintesc decât că: În ziua aceea mi-am dezbrăcat iubitul De cămașa neagră, era primăvara și totul se curăța de la sine I-am scris cu pixul pe piept IC NI KA XC, un altfel de-a spune: Sunt împrăștiată în tine precum cenușa luată de vânt în cele patru zări Liniștea rostogolea în noi o carte necruțătoare, deja îndoliată Nu știu cum să spun: Dacă m-auzi vreodată îmbobocind în tine să știi că nu e vina mea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate