rosturile lumii sunt cu totul altele
adânci, necuprinse
fericiți sunt cei care nu pot înțelege
nu pot transmite, nu pot îmbrățișa

un nu care să te poată defini

ce repede uiți, cât de repede
pleacă oamenii din interiorul altor oameni
umbrele lor
felul lor de a-și lua rămas-bun
nu-l mai poți pătrunde
niciodată nu ți-au cunoscut
numele
răsuflarea
nici modul tău în care atât de înverșunat
ai învățat
să taci

și câte altele
trupuri de aer, trupuri de litere
trupuri de dragoste
în interiorul altor interioare
comunicând prin stimuli electrici

e bine aici, e binee
lumea ta plină de anxietate se evaporă
spune nu și cineva nu te va aștepta
sub luna ca o pată pe o radiografie a cutiei toracice

luna ta de zăpadă
cum țipă
cum țipă
cum țipă

cu un aer
care avea el însuși propriul lui aer
altfel s-ar fi sufocat
ți-a înfășat picioarele

alea care atât de mult te-au purtat
până când nu ai mai venit
alea care atât de mult s-au alungit
până au ajuns șine de cale ferată
gări
traverse
peroane

nefericiți sunt cei care rămân în urmă
ei sunt cei care numără, care țin rosturile lumii
cei nemângâiați
care-și plâng în pumni
și noaptea nu-i satură

nefericiți sunt cei care au apucat să te îmbrățișeze
și tu i-ai oprit

adânci, necuprinse
rosturile lumii sunt cu totul altele
ești singurul care levitează
și nu are habar